See first, then ignore

Cred că nu mai este un secret că mă interesează și preocupă orice temă legată de educație. Urmăresc știrile, particip la evenimente, citesc, aplic, sunt la curent cu „tendințele” naționale și internaționale și urmăresc pagini de facebook care publică conținut relevant pentru acest domeniu. Am pagini preferate, pe care obișnuiesc să le verific zilnic, nu doar pe facebook, ci și în viața reală sunt „fan-ul” Coaliției pentru educație, Teach for Romania, România pozitivă, Fundația Noi Orizonturi, Republica și mulți alții.  Sunt un fan înrăit, ba chiar am selectat pe facebook opțiunea de „see first” la toate dintre aceste pagini.  Această setare a contului mă face să văd imediat orice nouă postare și să fiu la curent cu paginile mult îndrăgite.

Însă în luna august s-a repetat un fenomen, care, sincer să va spun , nu a fost în premieră. Desi setarea facebook respecta în continuare opțiunea de see first, mintea mea alegea să ignore informațiile care veneau pe această cale. Nu am mai vrut să știu nimic, ca într-o boală terminală, fiecare privire mă facea să simt durere. Doamnelor, domnilor, dragilor, sistemul nostru de educatie rage, rage de durere. O durere înfiptă atât de adânc, încât nici nu o mai vedem. Pe toți ne doare, chiar dacă nu ne dăm seama, toți suferim, dar nu mai suntem conștienți de agonia asta în care ne aflăm. Părinții suferă, sunt copleșiți de costurile școlii, sunt neputincioși când văd dezinteresul copiilor pentru școală, sunt măcinați de note și de dorința de a le oferi copiilor ceva bun, mai bun decât au avut ei parte. Suferă când vin acasă de la lucru și au teme de rezolvat alături de copii, suferă când văd cât de incert e viitorul și mai ales suferă când iși văd copiii că suferă. Și ei au durerile și doleanțele lor, când vin într-un loc care în care nu le face plăcere să fie, când învață lucuri pe care nu le înteleg sau al căror rost nu îl găsesc, când nu mai au timp pentru pasiuni si hobby-uri, când notele ajung să îi definească și să le definească calea, când nu sunt înțeleși de ceilalți și nici profesorii nu reușesc să îi cunoască. În spatele fiecărui copil „obraznic”, „rău”, „leneș”, etc. se află o poveste mult prea prăfuită încât să fie vizibilă cu ochiul liber, nu, acolo trebuie privit cu sufletul și tocmai de aceea e nevoie de mai multă muncă, tocmai de aceea educația e artă. Iar dascălii, și ei suferă. Suferă că nu sunt înțeleși, că nu sunt apreciați, ca nu sunt susținuți. Să nu credeți că restul societății nu suferă. Educația nu este doar interesul părintelui,copilului și al profesorului, educația este temelia unei societății, ceea ce se întâmplă în educație este de interes public. Educația ne privește,chiar dacă noi nu privim spre ea.

Am vrut să îmi iau o pauză, o bucată de vreme să nu mai știu de nimic, să neg durerea asta din mine și să ma bucur de vacanță, să mă plimb prin Paris fără să mă gândesc că peste câteva zile începe școala și sunt din nou in aceeași situație tristă, ca în fiecare an.

Dar bula în care m-am retras s-a spart.  Mă doare sufletul și mi se strange stomacul când mă gandesc  că urmează un nou an școlar, într-o clasa nezugravită, într-o școală fără manuale, într-un scandal încontinuu despre bani și fonduri, cu formări puține, birocrație multă, elevi diferiți cu nevoie neacoperite, materiale inexistente, colaborare mai mult declarativă, cu un ministru incapabil să înțeleagă situația și cu o societate care nu caută decât scandal în jurul profesorilor. Urmează un an în care sunt nevoită din nou să strâng in tolba mea putere, putere interioară de a rezista încă un an în învățământul românesc.

Oare  putem fi condamnați, noi cei care „see first” and then ignore? Oare putem găsi sprijin și susținere în exterior pentru a rezolva măcar o parte din problemele cu care ne confruntăm? Oare când vom înțelege că doar colaborarea, înțelegerea și sprijinul reciproc ne pot face lumea mai bună?

 

Reclame

„Să se”și asumarea

Când eram elevă în clasele primare am primit la premiere o frumoasă carte cu lecturi de vacanță. O citeam cu mare drag, însa una dintre poezii mi-a plăcut așa mult încât în vacanța de vară am vrut , din proprie inițiativă , să o învăț pe de rost. Fragmente din ea mai știu și azi.

Nina Cassian-În tara lui Mura-n Gura

În ţara lui Mură-n Gură,
 totu-mi este pe măsură.
 Când mă scol de dimineaţă,
 Nu la şapte, ci la zece,
 Vine-o tavă cu dulceaţă
 Şi-un pahar cu apă rece.
 Şi dulceaţă zice: ia-mă!
 Şi paharul zice: bea-mă
 Ia-mă! Bea-mă!
 Uşor de zis!
 Însă gură s-o deschizi,
 Nu-i deloc aşa uşor!
 -Ajutor! Ajutor!
 Linguriţă, grijulie,
 Îmi deschide gură mie.
 Ei, aşa mai merge, zic,
 Dacă mă ajuţi un pic!
 
Dar e timpul să fac baie!
 Apă intră în odaie
 Cu volanele-i albastre.
 – Ne-adresăm domniei voastre!
 – Cum doriţi să fiţi spălat?
 Uite-aşa, culcat în pat!
[..]
Întreabă-te şi întreabă-mă
 Cum pot să ies din plapumă?
 Afară-i frig, în pat e cald
 La urmă urmei nu mă scald!
 
În ţară lui Mură-n Gură,
 Căşti o gură cât o sură,
Şi îndată-ţi pică-n ea,
 Tot ce vrei şi tot ce ai vrea!
 Sărmăluţe-n foi de viță,
 Supă caldă, tocăniţă,
 Cozonac, compot, halviţă
 Cârnăciori şi ciulama,
 Murături etc.
Am mâncat, de m-am umflat
Nu-i nimic, o macara, iată că pe sus mă ia
Şi m-aşează după plac,
Colo-n umbră-ntr-un hamac.
 
[…]
toată-toată ziulica,
aţi văzut? nu fac nimica.
şi programul se încarcă.
astfel, nu e de mirare,
că ceva mă-mbie parcă
şi mă trage la culcare. 
Ah! îmi este somn de pic!
şi-apoi, prea mult am vorbit cu voi!
când vorbesc mai multişor
obosesc îngrozitor!
în ţară lui Mură-n Gură
somnul repede te fură!
 nici n-ai timp să spui la lună
…Noapte bună!
 
V-a plăcut? Ce gânduri v-au trecut prin minte? Ce asocieri spontante ați făcut? 
Zilele trecute am citit o conversație online iar una din persoane  afirma că țara asta este una de leneși, că oamenii sunt prea comozi, că așteaptă totul pe tavă, că nu vor să muncească, ca există multe persoane prea comode, etc. Eu nu cred asta. Cunosc mult prea mulți oameni care se chinuie și se zbat pentru ceea ce au, care muncesc, cărora mâncarea pe masă nu le apare ca în poezie, care depun eforturi pentru traiul lor, care fac foarte multe lucruri pentru o viață mai bună, care petrec nenumărate ore la serviciu, știu oameni care dupa muncă mai fac alte cursuri și formări ca să fie și mai buni și sunt unii care au chiar două job-uri.  Țara lui Mură-n Gura e mai degrabă fantezia unui weekend în care nu faci nimic și doar te relaxezi, e o ieșire imaginară pentru mamele care gătesc zi de zi mai multe feluri de mâncare astfel încât fiecare copil să aibă mâncarea dorită, e poate un concediu pe care să-l faci vara la all inclusive.
Nu spun că nu există,  însă cei mai multi oameni pe care eu îi cunosc nu trăiesc acolo. 
 
Daca ar fi totuși să mă gândesc la țară ca la o poezie, atunci a mea s-ar numi  „Tara lui Se”.
Despre „Se” aș vrea să vă spun acum o scurtă poezioară
 
În țara lui „Se” dacă-ai trăi,
De multe ori numele-i l-ai grăi.
Pentru că „Se”-ul mult iubit,
De  „Să” el stă mereu lipit.
 
-„Să se” aș vrea să mă prezint,
Numele îmi e alint.
Când vine acasă obosit, 
orice om și-ar fi dorit
„să se” facă mâncare,
„să se” pună rufe la spălare!
 
La treburi casnice totuși se uită,
Și omul de treabă se-apucă,
Însă iată-n societate
„Să se” mereu se zbate.
 
„Să se” facă legi noi, 
„Să se” facă proiecte,
„Să se” schimbe una, alta
„Să se” câte și mai câte.
 
Vestea tristă este că „Să se” schimbe lumea/domeniul/educația și alte probleme arzătoare nu funcționează ca o vrajă minune. Nu are cum să se schimbe doar strigându-l pe ,,Să se”. Este întotdeauna nevoie de mai mult, iar asumarea și responsabilitatea noastră e important să o exersăm. 
 
Ce-mi propun anul acesta?
Mi-ar plăcea in loc de „să se” să aud mai des anul acesta „vreau”, „fac”, „spun”. Știu că nu am dreptul să cer asta din jurul meu, așa ca voi cere doar de la mine.  
 
Îmi propun un an al asumării, al responsabilității, un an în care nu dau vina pe tot ceea ce este în jurul meu, ci fac tot ce pot (atât cât pot) încât să fiu înconjurată de ceea ce-mi doresc. Poate pare puțin, sigur că mai am și alte aspirații și proiecte în minte, dar 2017 îl văd ca pe un an în care vorbesc mai mult despre asumare, un an în care eforturile mele educaționale se concretizeze și mai mult în sfera de acțiune și mai puțin doar in comoditatea vorbitului și comentatului despre cum nu merge treaba.
 
Să aveți un an frumos! 
2017
 
 

Taci și ****

În contextul ultimelor întâmplări, să le zicem cotidiene, înverșunată de toate întâmplările politice si mai puțin politice, mi-a venit în minte celebra replică dintr-un banc, pe care nu se cade să vi-l spun aici, „taci și ****”. alba

„Taci și ****” nu este replica de banc, este filozofia noastră ca popor și tristul adevăr este că face parte din viziunea educațională.

Poate că vă așteptați acum să vorbesc despre politică, dar bineînțeles voi rămâne fidelă educației prezentând modul în care această sintagmă formează caractere și ne șlefuiește comportamentul.

Incă din primii ani de viața copiii „buni” sunt etichetați drept „cuminți” daca „tac și… oare cum să o zic mai frumos?… papă lăptic”. Daca sunt cât mai tăcuți, cât mai liniștiți și nu ne deranjează. Apoi în anii de grădiniță, poate a doua cea mai mare preocupare  (dupa -ce ai învățat azi?-) este „ai fost cuminte la gradi?”.  Adica, prin traducere, etalonul de copil cuminte/bun este acordat de societate celor care sunt mai timizi, tăcuți, introvertiți, care nu au conflicte și stau cuminți în banca lor. Da, pentru ca despre asta este vorba în următorii ani de școală… despre statul cuminte în bancă.

Cât de des nu sunt „cei cuminti” cei care tac, care se supun, care ascultă și nu ripostează? Sunt dați exemplu și lăudați pentru cumințenia lor și lipsa de inițiativă, pentru faptul ca nu vin cu idei proprii și originale, pentru că reproduc ce aud și asta este suficient de bine, ba chiar de nota 10. Desigur, pentru că auzim devreme „capul plecat, sabia nu-l taie”, perpetuam generație după generație obediența și lipsa de atitudine. ,”Nu te băga tu în seamă”, „da’ ce, tu n-ai ce face?”, „cu o floare nu se face primăvară” și „chiar crezi că poți schimba ceva?” sunt clișee care ne descurajează, care ne răpesc și ultima speranță de acțiune.

Atitudinea este luată de „șefi”,”de cei mai mari”, „de cei mai vechi”, dar de cele mai multe ori de „alții”, pentru că „doar nu mă apuc eu acum să schimb ceva”.  Auzim atât de des aceste lucruri, încât ajungem să le credem, devin părți din noi și le permitem asta. Iar la un moment dat nu mai credem nici noi în acțiune și ajungem să fim produsul celor auzite și trăite. Niciunde nu se predă asumarea. Educația se face prin control, autoritate, impunere, pedeapsă, umilire și uneori sensul educației este pierdut undeva pe drumul predării.

Poteca asta, pe care mergem, parcurs școlar i se mai spune, nu se mai ocupă demult de formarea oamenilor astfel încăt ei să devină parte implicată a societății ci le fură personalitatea, individualitatea, le năruiește visurile, le inhibă curiozitatea, le pune ființa la pământ. Au și argumente puternice: în cărți, programe școlare sau scrisori metodice nu scrie niciunde că ar trebui să predăm valori, principii. Nu sunt menționate asumarea, responsabilitatea, actiunea, implicarea. Nu-s nici examene în licență, titlu pentru planul de lecție sau subiecte de conversație la cină.

Este trist cum nici nu ne dam seama că fiecare picatură de obediența și supunere  pe care le-o dăm copiilor se tranformă în ploaie… în ploaia tăcerii.

Totul pornește de la educație, de la viziunea conform căreia educăm.

Uităm să ne uităm…

Uităm să ne uităm în jur și să vedem cum societatea se schimbă și nevoile copiilor sunt altele, uităm că este nevoie să ne adaptăm și schimbarea este firească.

Uităm să ne mai uităm in locul magic din sufletul lor, un tărâm al ideilor, al creației, al dorinței și curiozității, uităm să ne uităm la ei.

Uităm se ne uităm la semințele pe care le plantăm și, precum un grădinar supus, doar dăm cu sapa fără să mai știm de ce, fără să ne întrebăm ce va răsări în locul acela.

Nu ne dam seama ca supunerea și obediența nu îi lasă pe copii să fie florile care ar putea să înfrumusețeze orice peisaj. Intr-o grădină de buruieni, încetul cu încetul, florile ajung să fie intrușii. Acestor tip de oameni li se pun de cele mai multe ori piedici, se luptă cu munți de critică pentru ca au mai mult curaj decât permis și sunt descurajați de mediu.

Stop joc! Eu nu vreau să mai trăiesc în lumea lui „taci”. Eu vreau o lume în care „Spun” și „Fac” au valențe pozitive și rolul lor este să ne facă viața mai ușoară și mai frumoasă….tuturor. Vreau să rescriem regulile comunității, să schimbăm percepția oamenilor și modul lor de raportare la „cetățean activ” , să nu fie o lozincă ci o devenire a fiecărei ființe.

Le-am zis elevilor mei că și adulții fac greșeli și e important să și le asume, că nimeni nu știe tot și nici nu e nevoie de asta, însă este nevoie să știi cum să obții informația care te interesează, le-am zis că pot să nu fie de acord cu mine, că putem dezbate, că ne putem contrazice, că pot avea idei și uneori ideile lor sunt poate mai bune, mai practice decât ale mele, le-am zis că e important să pui și să-ți pui întrebări, nu doar să înveți pe de rost răspunsuri și le-am zis că școala este locul în care evoluam, în care devenim mai buni, fiecare, zi de zi, ei și eu și acelasi lucru se întâmplă în familie.

Dar poate ar fi fost degeaba aceste lucruri dacă rămâneau doar vorbe, pentru ca mai important decât a le spune este a le trăi, zi de zi în clasă. Facem asta. Și da, nu este ușor, însă e incredibil de frumos!

În încheiere și cu iz politic, acei tineri pe care noi îi judecăm că nu au fost la vot sunt produsul societății noastre. „Vina” este multă din partea noastră și știu ca e greu să ne-o asumăm, dar nu putem scăpa ușor doar blamându-i pe ceilalți, etichetând, comentând și certând.

Dacă vrem să schimbăm o situație de țară, atunci e necesar să pornim de la firul ierbii. Să ne analizăm viziunea noastră în familie și cum vrem să creștem copiii, cum vrem să îi vedem. Și pentru un proces complet la școală e nevoie să educăm în același spirit.

În speranța ca „taci și…” va fi dată uitării, va provoc să scriem/scrieți povești despre curaj, idei, inițiativă, implicare… să dăm glas unor povești, bune/rele cu puteri transformatoare.

Profu’ de mate (teaser)

Viața mea ar putea fi descrisă de cele mai multe ori într-un singur cuvânt: educație. Să vă fac o mică demonstrație:

Lucrez în educație de 9 ani, sunt educator, învățător și formator. În timpul liber citesc cărți despre educație, vizionez filmulețe TEDed, descopăr proiecte, pregătesc material didactic și imi fac liste depre noile cărți pe care vreau să le adaug în Wishlist. Când nu sunt la școală și nu fac nimic din toate astea, mă implic în ONG-ul „Inițiativă în educație”, în care desfășurăm proiecte și acțiuni care să sprijine educația. De cele mai multe ori lucrez noaptea tărziu și dimineața devreme pentru astfel de proiecte și deși epuizată de multe ori, cănd văd ceva prea fain în acest domeniu nu pot zice nu și mai accept o nouă implicare.

În micile pauze de timp reușesc să mă vad cu familia și prietenii și vorbim despre de toate ,inclusiv educație. Iar articolul de azi este o mică povestioară pe care o dau din casă. 🙂

Se făcea ca eram în vizită la părinții mei, împreună cu fratele meu și soția sa. Îi mai cert uneori că nu vin la toate evenimentele noastre inEDU, dar e firesc, de multe ori ei știu deja ce se va întămpla încă dinainte de a lansa evenimentul pe facebook. Le povesteam despre tema aceastei ediții „Educația în adolescență” și fiecare venea în completare cu povești proprii și personale: despre cum a fost perioada pentru ei, despre ce văd acum din perspectivă de adult, despre ce proiecte am vrea să demarăm și intrând dintr-o poveste în alta, fratele meu ne-a zis despre profu’ lui de mate.

După ce și-a terminat povestea i-am zis „Astea sunt exact acel gen de povești care merită ascultate la Serile inEDU.  L-am invitat să ne fie alături în această ediție. Nu îi place să povestească povești personale necunoscuților, nu îi prea place să vorbească în public, nu îi place să fie în centrul atenției… și totuși după câteva zile presărate de rugăminți… a acceptat să ne fie invitat la Serile inEDU.

Povestea profului de mate o va spune el, marți de la ora 18:30 la Incuboxx în ultima ediție a Serilor inEDU din acest an.

Iar dacă v-a plăcut acest teaser, vă asigur că povestea va fi mult mai interesantă.

Dacă vrei să participi la seara Initiativa in Educatie, te rugăm să completezi acest formular de înscrieri: https://goo.gl/forms/VKDJ11komkGrPxfu1

Detalii event:
https://www.facebook.com/events/138282576652497/

PS: Dacă îmi va da voie, voi publica povestea după eveniment. 🙂

screen-shot-2016-11-25-at-16-44-19

 

Despre cele 5 limbaje in familie

Urmeaza sa va spun trei povesti diferite si apoi sa descoperiti momentul in care ele se unesc.

***

,,Andrada, stii de unde vine frumusetea ta?” m-a intrebat un bun prieten, calator-scriitor, cu care stateam multe ore la povesti.

,,De unde?” l-am intrebat, stiind ca de fiecare data imi dau de gandit raspunsurile sale.

Nici de aceasta data nu m-am inselat, pentru ca imi prezentase o noua perspectiva.

,, Frumusetea vine din iubire. Iubirea pe care o ai in suflet, toata iubirea pe care ai primit-o, toata iubirea pe care o oferi. Cand ma uit la tine, nu te vad doar pe tine, vad toata dragostea pe care ti-au dat-o stramosii tai, vad semintele pe care le-au plantat parintii tai in suflet, iti vad copilaria in zambetul de copil si gingasia ta feminina. Andrada, tu esti atat de iubita. Stii asta?

***

Zilele trecute am terminat de citit cartea ,, Cele 5 limbaje de iubire”, de Gary Chapman. Stiam conceptul, insa a fost nevoie sa vad cat de mare este diferenta intre ceva ce ,,stim” la nivel superificial si ce aprofundam. Iar lectura creeaza un foarte bun cadru pentru reflectie. Recomand cartea tuturor, mai ales cuplurilor si in mod deosebit celor care au copii.  Dupa parerea autorului, casniciile nefericite se datoreaza adesea unui motiv simplu, vorbim limbaje diferite de iubire, cu alte cuvinte, sotii nu se simt iubiti in viata pe care au. Acest lucru le impacteaza multe arii ale vietii si influenteaza foarte mult modul in care copiii fac cunostinta cu sentimentul de iubire.  Dr.  Gary Chapman, consilier matrimonial,  a identificat cinci limbaje de iubire: cuvintele de incurajare, timpul petrecut alaturi de cel drag, cadourile, serviciile si contactul fizic. Cartea le abordeaza pe fiecare in parte, intr-un stil accesibil, din care nu lipseste umorul. In colaborare cu Ross Campbell, Chapman a scris si cartea ,, Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor”, un must-read, din punctul meu de vedere. Fiecare copil, ca de altfel fiecare adult, îşi exprimă şi receptează cel mai bine iubirea într‑un limbaj propriu. Cartea citita mi-a oferit foarte multe momente de reflectie care mi-au adus aminte de copilaria mea si felul in care parintii mei si-au aratat iubirea fata de mine. Intr-o ordine intamplatoare va impartasesc cateva amintiri personale din gesturile lor. Ele si multe altele au contribuit la ceea ce sunt astazi.

***

Gary Chapman vorbea despre puterea cuvintelor si cum ele pot fi un indicator al iubirii pentru noi. Intr-adevar cuvintele au puterea de a construi dau de a darama un om si daca ne-am da seama ce arma avem, am putea sa le folosim ca o bagheta magica sau ca un bat de lupta. Cand ma gandesc la cuvintele din familia mea, inevitabil primele care imi vin in minte sunt cele de alint. Diminutive, porecle sau alintari precum ,, iubita mea, draga mea, printesa”, ,,Andri”, ,,Andraduta”, au facut ca propozitiile rostite dupa sa fie mai frumoase. Ele sunt pastrate si in zi de azi. Desi folosesc des citatul ,,Felul in care vorbim copiilor devine vocea lor interioara” de Peggy O’Hara, abia citind cartea mi-am dat seama ca numerele de telefon ale parintilor mei sunt salvate in telefon ,,Mami iubita”, ,,Tati drag” (probabil nici ei nu stiau asta).

La noi in familie nu au lipsit declaratiile, cuvintele de apreciere, lauda si incurajare. Imi amintesc si acum ca primeam adesea mesaje ,, Sunt atat de mandru de tine”, ,, Esti un bulgare de aur” si un exemplu recent un sms trimis de mami (pt ca i-am platit online internetul si am scutit-o de un drum si stat la cozi) ,, Esti un inger. Multumesc”.

Reprosuri, jigniri, rautati au fost inlocuite de cuvinte frumoase. Nu mi-au spus niciodata ca as fi ,, proasta, nesimtita” si alte cuvinte despre care am mai auzit ca se spun copiilor.

Intr-o perioada in care tata a fost plecat in alta tara ne scriam scrisori. Multe am reusit sa le pastrez pana acum. Erau scrise cu atata emotie, povesti despre ce face fiecare si siropoasele declaratii de iubire si dor.

Cand m-am apropiat de adolescenta nu mi-au zis ca ,,sunt rebela, un adolescent obraznic, etc.” Mi-au spus doar ,, Ne este teama. Se apropie o varsta despre care se spune ca este dificila si nu am vrea sa te pierdem, pe tine si relatia noastra.”

Cand am plecat in Sibiu sa fiu eleva la liceu mi-au oferit incredere si au zis ,, Noi nu putem sa te controlam si sa vedem tot ceea ce faci. Putem doar avea incredere in tine, in tot ce ne spui si speram ca vei fi sincera si atenta cu drumul pe care o iei. Tentatiile sunt mari si multe si daca vrei sa fii adult trebuie sa inveti sa iti asumi raspunderea pentru ceea ce faci. Noi te iubim si suntem aici pentru tine.”

Cunosc oameni care nu au auzit in viata lor de la parinti ca sunt iubiti, desi au simtit asta, nu le-a fost dat sa auda. Noi, fratele meu si cu mine, am fost niste norocosi sa auzim asta atat de des si pana in zi de azi.

Al doilea limbaj de care pomenea dr. Chapman este contactul fizic. Copiii au nevoie de atingeri, este o nevoie umana de baza, nu este nici rasfat, nici obicei prost sa iti iei copiii in brate, sa ii mangai, sa ii pupi. Adultii care au fost iubiti pot fi la randul sau parinti foarte iubitori si nu au dificultati in a-si manifesta afectiunea.

Imi aduc aminte ca inainte de culcare, tati venea sa ne ureze noapte buna. Dormeam cu fratele meu in acelasi pat. Seara de seara ne mangaia pe frunte, ne pupa, ne spunea cat ne iubeste si adauga ,, Orice s-ar intampla, sa stii ca totul va fi bine!”. Cu siguranta vorbele alea au ajuns sa fie un prim izvor de entuziasm, gandire pozitiva si rezilienta.

Uneori ne jucam, ne harjoneam asa cum descrie Lary Cohen in cartea sa ,,Playful parenting”. Desi nu au citit-o cu siguranta parintii mei ( a aparut abia de cativa ani), au aplicat cu succes principile de acolo. Creau povesti in care o bataie cu perne sau un gadilat erau mai mult decat bine-venite. Uneori mami era o regina, iar tati un balaur care o rapise. Noi ne luptam cu el sa o eliberam. Fugeam, alergam, saream pe el, ne prindea, ne invartea si in cele din urma il invingeam. Ne luam cu totii des in brate, iar sambata era regula. Dupa ce ne trezeam, aveam voie sa mergem la ei in pat. Stateam in pat toti 4, ne jucam, povesteam, radeam. Apoi ei se ridicau si pregateau micul dejun, iar noi ne bucuram de alta plapuma si ne construiam case din perne si pernite.

Imbratisarile erau un limbaj comun, iar uneori cand nu ii imbratisam pe ei, ne imbratisam noi doi, eu si fratele meu. Recunosc, cam toate erau initiate de mine, dar el era un frate bun si nu riposta. 🙂

Timpul petrecut impreuna este un alt limbaj al iubirii si imi aduc aminte cu drag de atatea momente. Ne jucam impreuna board-games. Imi amintesc si acum la ,,Nu te supara frate” ne-a spus tata cum jocul e ca in viata, uneori castigi, alteori pierzi. Cateodata nici nu depinde de tine. Dar ce depinde de tine este cum reactionezi. Daca ai pierdut si te ridici si plangi si te superi, trantind piesele sau daca accepti asta, uneori bucurandu-te pentru celalalt. Cateodata ne jucam ,,Cine se joaca fara sa se supere daca piede” si incercam sa demonstram cum am invatat lectia.

Ne jucam remi, ,,Piticot”, carti si cateodata si jocuri inventate de noi. Imi amintesc cand aparuse Monopoly. Ne doream tare mult acel joc, desi ne depasea bugetul. Am facut probabil cea mai ingenioasa chestie: Propriul Monopoly. Am confectionat tabla din carton, am masurat si desenat patratelele, am facut cardurile de la ,,Chance” si chiar banii i-am desenat. Munca de a face asta impreuna a fost asa de faina.

Cu mama cantam, rasfoiam carti si o ajutam sa isi faca planse pentru scoala. De multe ori faceam impreuna ordine in casa si imi placea tare cand faceam ordine la ea in dulap si ii foloseam hainele pentru a ma costuma si interpreta diverse personaje, iar ea radea copios.

Mergeam impreuna la pescuit, in padure (era o mica padure langa satul nostru), puneam masa si mancam impreuna. Nu mancam fiecare masa impreuna, dar cu siguranta aveam zile si mese fixe.

Cand venea vara mergeam la strand. Mergeam de mici la strand si am continuat sa mergem cel putin pana cand am ajuns la liceu. Apoi nu mi se mai parea asa cool, recunosc :))

Faceam impreuna vacantele, concedii, ne uitam la filme, vizitam prieteni de familie si rude, ne plimbam cu bicicletele si ne distram cu totii. Am fost la mare cu cortul, am facut excursii in care cantam in masina mai tare decat sunt unele concerte si am muncit impreuna cand toamna se recolta porumbul.

Cand am ajuns la capitolul 4 al cartii, serviciile, mi-am dat seama ca este cu siguranta limbajul matern al tatalui meu. Tata ne ajuta atunci cand avem o problema ,,de casa”. Cand trebuie sa montam, fixam, reparam, cumparam ceva. Dovezile lui de iubire constau printre altele si in a ma usca pe par dupa baie, a cauta in piete jucarile pe care ni le doream, a construi pentru noi, la cerea noastra, diverse obiecte. Cadourile lui ,, o ruleta, un ciocan” sunt nepretuite. Imi amintesc ca odata voiam sa bat un cui in duplap si sa agat ceva de el. Tata mi-a explicat cum sa il tin si sa dau ca sa nu ma lovesc la degete. Insa nu mi-a zis sa am grija la avantul ciocanului si uite asa mi-am dat cu ditamai ciocanul direct in buza. Degetele au ramas intacte :))

In zilele astea, cand am nevoie de liniste si inspiratie, ma duc la el. Locuieste in casa in care am copilarit si nu inceteaza in a-si arata iubirea prin servicii. M-am retras acolo cand am scris la licenta, cand am invatat pentru titularizarea din invatamant sau cand am lucrat cu colegii mei pentru ONG-ul ..Initiativa in Educatie”. Tata se depasea de fiecare data cu bunatati pe care mi le aducea, inghetata, clatite, pepene, prajitura”, orice m-ar ajuta sa invat mai bine. Stie cat imi place lavanda si o culege pentru ceai, stie ca ador zmeura si imi culege un pumn din tot tufisul. Cand spun ,, Mananca si tu”, imi zice ,,Lasa, eu am mancat. Mananca tu. Sunt pentru tine.”

In al cincilea limbaj am fost declarata in familie ,,regina”. ,,Regina cadourilor” mi se spune  pentru ca reuseam de fiecare data sa ii surprind pe cei dragi cu cadouri care sa ii bucure si sa ii ia pe neasteptate. Asta oare tot din familie se trage? Nu am avut o situatie materiala excelenta si tone de jucarii, insa am avut suficiente lucruri incat sa fim fericiti. Am primit cadouri cu fiecare ocazie speciala si primim in continuare.

Unele cadouri au fost surprize neasteptate. De exemplu cand am primit bursa de a pleca in Germania imi doream un laptop. Stiam ca m-ar ajuta la invatat, ar fi  bun si pentru filme, muzica, poze si as putea tine mai usor legatura cu ei. In zi de azi este destul de rar sa fii in anul I de facultate si sa nu ai laptop, insa atunci nici nu speram la asa un cadou.

Ei bine, intr-o dimineata am avut parte de o trezire atipica. Din pacate am uitat cum au pregatit momentul, insa imi aduc aminte ca familia era adunata si au strigat ,, Surpriza”, oferindu-mi cutia in care se afla. Era o cutie mare, iar eu, in naivitatea mea, am crezut ca e un calorifer :)) Si culmea a fost ca m-am bucurat! Daca ar fi fost frig in camin, eram salvata. Nu va imaginati ce fericire a fost cand am constatat ca de fapt era acolo ascuns laptopul meu.

Cadourile sunt valoase pentru ceea ce reprezinta si transmit, nu pentru suma pe care o aloci cumparandu-le. Martisoarele primite in ultimii ani sunt dovezi foarte clare despre gesturi mici, care spun multe. Anul acesta am primit o fetita ,, Pentru ca ramai toata viata copilul meu si continui sa te vad ca pe fetita mea” si in anul trecut un ingeras ,, Esti un inger in viata noastra.Ne-am dorit sa va educam bine, dar simt ca ne-am autodepasit.”

Am primit multe cadouri frumoase, insa un cadou nepretuit a fost prezenta lor in momentele importante ale vietii.

M-am bucurat asa de mult sa aflu ca la lanseara ONG-ului nostru, mama era in sala, la fel cum venise la serbarile mele.

Tot citind catea mi-am adus aminte de o alta surpriza pusa la cale de ei. Eram in clasa a XII-a si ne pregateam de festivitatea de incheiere. Am fost mereu premianta si pentru ca sefa de promotie nu dorea sa tina discursul scolii, m-a propus pe mine, fiind pe locul 2. Eram bucuroasa si emotionata, insa emotiile s-au dublat cand am constatat ca mami, tati si Razvi venisera special din Timisoara pentru a-mi fi alaturi.

Probabil va intrebati acum daca a fost totul lapte si miere in viata mea? Nu, nu a fost, insa momentele in care am castigat au fost mai importante si mai  pretuite. Iar atunci cand zarul m-a trimis pe un camp periculos i-am facut fata. Am invatat de la ,,Piticot” si de la tata ca noi suntem pionii si ne alegem drumul, ca daca ne cunoastem telul nu ne mai supara devierile si ca dupa coborari urmeaza urcari, iar noi nu ne abatem de la drumul nostru. Si culmea, la inceputul fiecarui joc, noi ne alegem pionii, cum alegem in viata si ce fel de ,,pion” vrem sa fim.

Pe masura ce am citit cartea am avut cea mai mare dificultate in a-mi da seama care este limbajul folosit cel mai mult in viata mea si cum simt si imi exprim eu iubirea. La finalul cartii am inteles de ce. Pentru ca familia mea nu a ales sa ne vorbeasca intr-o singura limba. Ei ne-au vorbit de la inceput in toate si mi-au aratat cat ma iubesc zi de zi si in toate felurile.

Acest lucru m-a ajutat sa pot avea o relatie buna si frumoasa la randul meu, sa pot iubi si sa ma las iubita, sa pretuiesc familia si sa ii inteleg mai bine pe cei din jurul meu.

Iubirea se invata in familie, iar eu sunt mai mult decat recunoscatoare pentru tot ce am primit. Imi este usor sa ofer pentru ca am primit dintr-un izvor fara sfarsit. Iar pentru asta nu pot decat sa imi exprim recunostinta, bucuria,multumirea,incantarea.

***

Alex, desi mi-a luat mai bine de un an sa iti dau raspuns la intrebare, acum am inteles de ce frumusetea vine din iubire. Iubirea este un sentiment nobil si asta o face sa fie atat frumoasa. Da, acum stiu ca sunt atat de iubita!

Familia, locul din care viata izvoraste si dragostea nu se termina.

Unknown

 

Serbare la….ștrand

Cei care mă cunoașteți suficient de bine știti că nu sunt un fan al serbarilor care streseaza copiii si pun presiune asupra lor, iar abordarea mea este una foarte deschisa cand vine vorba despre ocazii speciale, cum ar fi finalul anului scolar.

Ei bine, cu cateva saptamani inainte de intrarea in vacanta mi-am intrebat elevii ce isi doresc sa facem la serbare. Ma asteptam sa curga ideile creative despre texte, teatru si carti, insa cei mici, ca de fiecare data, m-au luat prin surprindere.

,,Hai sa facem ceva pentru noi!” a propus un baiat.

,,Ceva pentru noi? Ok, hai sa notam ideile voastre si vedem apoi ce va iesi.” le-am raspuns. Am inceput sa notam pe tabla ce isi doresc: sa facem petrecere, sa mergem la film, sa facem pizza, sa mergem la cofetarie, sa ne jucam cu lego, sa mergem la biblioteca, etc. Ideile lor se bazau pe experienta noastra anterioara, cand brusc o minte spontana a hotarat sa sparga tiparul.

,,Hai sa facem fundraising!”

Copiii stiau conceptul, cu un an in urma facusem o campanie pentru a strange bani si a ne dota o sala de joaca. Ceilalti erau extaziati de propunere.

Recunosc, eram destul de sceptica. ,, Dragii mei, nu stiu daca e momentul pentru o actiune de fundraising. E finalul anului scolar, nu avem timp sa producem ceva, parintii vostri au multe cheltuieli si nu avem o cauza clara. Te-ai gandit la ceva anume?”

Si atunci in cascada au inceput sa curga ideile:

,,Ce-ar fi sa strangem bani pentru o piscina!”

,,Daaa!”

,,Sa facem baie!”

,,Daaa!”

,,Sa mergem la mare!”

,,Sa mergem la strand!”

Daaaa! Aahaa! Uraaaa….tipau de incantare copiii

,,Ma voi gandi la ce mi-ati propus si vin cu o solutie in curand.”

Nu e chiar cel mai responsabil, placut si usor lucru sa mergi cu copii la strand, cu atat de multi copii. Ma tot framantam cum as putea insa sa gasesc o cale de mijloc si sa transform visul lor intr-un proiect real….zilele treceau si iata ca solutia a venit.

In apropiere de Timisoara este o comuna, Covaci, unde pensiunea Anette are un bazin frumos si un spatiu de joaca generos. Astfel ne-am organizat mai multe clase sa mergem acolo, rezervand zona pentru noi.

Nu va puteti imagina fericirea copiilor. ,, Da’  va fi apa de-adevaratelea ? Chiar ne duci la strand?” ma intrebau elevii cu ochii mari.

In dimineata asta m-am trezit mai devreme, trebuia sa imi fac si eu bagajul. Oare ce a fost in mintea mea ma gandeam. Uita-te si tu cum pot sa imi complic viata, de parca nu as avea destul de facut si nu as fi oricum stresata de rapoartele de final, mai strandul cu 25 de copii lipsea.

Si cu gandul asta am pornit spre scoala, unde elevii, mai punctual decat in alte zile, ma asteptau. Incolonati si pregatiti de plecare. Mi-a crescut inima sa vad atata autodisciplina si gandurile negative ale diminetii s-au spulberat.

13508929_1434487583243852_1892813945494139962_n

Am ajuns la piscina, am mancat un pic, ne-am jucat pe iarba si apoi le-am dat voie sa intre in bazin. Initial cu foarte multa precautie, doar cu colac si aripioare, iar eu pe margine ii supravegheam. 13393979_1652432818415929_6960083262258439855_n

,, Frau, uite, ajung  la fund, ma lasi sa imi dau colacul jos? ” venea intrebare dupa intrebare. M-am lasat induplecata si convinsa de abilitatile lor de negociere. Intr-adevar apa era mica, ei ascultatori, eu, precum un vultur, numaram puii si imi miscam ochii in zeci de directii pe minut.

,, Frau, tu nu ai costum de baie?” m-a intrebat o fetita.

,, Ba da, am, e chiar pe mine.”

,, Vreau sa il vad!”

Si uite asa mi-am dat seama ca as putea sa ii supraveghez la fel de bine daca as ramane in pantaloni scurti si costum.

,, Frau, tu nu intri in apa?

,, Eu raman in picioare ca sa va supraveghez mai bine.”

,, Frau, baga macar un picior!” a urmat un prim indemn.

Asa ca, ascultatoare si cuminte, mi-am dat jos si pantalonii, m-am pus pe marginea bazinului si imi exersam abilitatile vigilente.

,, Frau, hai macar pe scari!” ma strigau copilasii.

Usor stresata am facut primii pasi in bazin. Apoi am avut o revelatie, mi-am dat seama ca la fel cum se intampla in predare, in ore, pot fi mai aproape de ei daca sunt si fizic mai aproape. Am inaintat in bazin si observam cum si tendinta lor era de a se grupa si a fi mai aproape de mine. Puteam sa ii supraveghez de acolo, da si mi-am dat voie sa fiu alaturi de ei, sa ma joc si atunci a inceput distractia.

Am devenit un calut, iar ei erau statia, mergeam la fiecare statie, ,,incarcam” un elev in spate si saream in apa. Am facut aquagym la propunerea unei fete tare dragalase si simulam cu totii super-exercitii-acvatice, apoi am inceput un joc pentru a ma apropia de baieti. Eram un pirat care ii rapea si ii ducea in largul marii, iar ceilalti piratii se chinuiau sa isi recupereze prietenul. ,, Ma predau! Ma predau!” strigam cand simteam ca sunt incoltita, am facut rotiri si i-am purtat pe brate, concursuri de inot, ba chiar ne-am jucat si un joc in care eram pestisorii, ne tineam de mana si pe rand incercau sa intre in cerc, fiind apoi aplaudati cum au inotat pentru a ajunge in interiorul nostru. Distractia noastra insa nu s-a oprit aici, aveau pistoale cu apa si si-au putut lua revansa stropindu-ma, stropindu-se.

Am intrat de doua ori in bazin. Intre cele doua dati am facut o pauza. I-am anuntat cu 5 minute inainte ca vom iesi si cand timpul a trecut, am facut semnul, iar ei au iesit. Toti! Fara tipete, fara cearta, fara suparari!

Ne-am asezat pe sezlonguri sa ne odihnim un pic, timp in care am trecut pe la fiecare sa le innoiesc stratul de crema.

,, Buna ziua, ati comandat un masaj?” ii intrebam serioasa si treceam la treaba, aplicand crema pe maini, pe spate, picioare. Fetele mele se lasau rasftate si mangaiate, unele mai citeau, altele povesteau si incercau sa prinda cateva raze de soare pe corp.

,, Noi nu vrem crema!” Mi-au raspuns un grup de baieti asezati pe un pat.

,, Da, da, da, inteleg ca nu vreti crema, insa masajul este inclus in pachetul de strand si este 100% gratuit” le-am zis razand ,, nu trebuie sa miscati un deget” si asa am inceput sa ii dau si pe ei. S-au conformat si in sinea mea tind sa cred ca le-a si placut.

,, Oh, dar vai ce bine miroase, miroase a capsuni, a caise….ce pofta mi s-a facut…cred ca voi manca una acuuum” le-am zis, iar ei, cunoscandu-mi tonul, au luat-o la sanatoasa in iarba. Ne-am fugarit un pic, apoi am decis ca nu e o zi buna sa mananc fructe, avem o sedinta importanta.

S-au grupat in jurul meu, ca intr-un musuroi, si le-am zis ca urmeaza sa luam o decizie. Exista varianta de a merge si de a ne juca in spatiul de joaca sau de a intra a doua oara in bazin. Votam! Cine doreste in bazin? Se ridica toate mainile sus. Ok, se pare ca de aceasta data suntem in unanimitate. Nu avem nevoie de plan B.

Am intrat a doua oara si ne-am distrat la fel de tare. Apoi am mancat pranzul si am plecat.

La intoarcere am cantat si ras in autobus.

,,Ce serbare frumoasa!” a zis o eleva glumeata.

,, Eu chiar cred ca am sarbatorit azi ceva. Am sarbatorit faptul ca stiti sa va grupati cand va cer asta, ca respectati regulile jocurilor, ca aveti idei frumoase si ma bucur ca va pot ajuta sa le punem in aplicare. Am sarbatorit ca ne putem distra impreuna, ca stiti sa aveti grija de lucruri, ca a mai trecut un an in care ati invatat o multime. Pentru astazi aveti nota FB la distractie” le-am spus.

,,Yeeeeeeeey!” se auzea indelung.

,, Si ni le trece in catalog? susotea un baiat catre o fata.

,, Nu mai, era un fel de-a spune ca a fost fain. I-a placut si la Frau.” ii explica aceasta.

,, Da, mi-a placut in primul rand ca am avut curajul de a ma distra asa cu voi” am gandit eu in sinea mea.

Ne-am luat la revedere si ne-am urat vacanta frumoasa.

ps: Si cand am ajuns acasa m-am gandit ,, Oh, nuuu, de mine am uitat.” Eram singura care nu s-a dat cu crema. ,,Nu vreau sa fac insolatie, mai am de scris povestea pe blog.”

Ma bucur ca am reusit asta! Acum ma duc sa caut iaurt, spray-uri si remedii pentru cea mai faina arsura solara, insotita de amintiri, zambete si bucurie.

Ramai cu bine II. F!

13530226_10208538965664944_322180822_n

 

 

Lectia despre sfarsit

Astazi am trait ceva cu totul neasteptat la scoala.
Predau de 3 ani la aceeasi clasa. In tot acest timp a fost ceva firesc sa se schimbe dinamica clasei. In fiecare an am avut eleve noi care s-au alaturat grupului nostru. Am lucrat de fiecare data pentru integrarea lor in colectiv, am incercat sa le ajut sa simta ca apartin, ca suntem impreuna o echipa, dar nu ne-am luat niciodata la revedere, niciodata dupa atata timp si atatea zile petrecute impreuna. Niciodata pana azi…
Una din elevele mele s-a mutat in alt oras si urma sa isi ia astazi ramas bun de la colectivul clasei. Stiam acest lucru si eram oarecum pregatita, cel putin mental, pentru momentul despartirii.
A pregatit mici amintiri si biletele pentru fiecare copilas, ceva dulce , iar noi, la randul nostru, i-am scris bilete, scrisorele si i-am pregatit un cantec despre puterea prieteniei.
Pana acum nimic iesit din comun, insa atunci cand am chemat-o in fata clasei sa ii facem ultimele urari si sa ii dam darurile noastre, m-au cuprins emotiile…ne-au cuprins, atat pe mine, cat si pe ea.
Fetita a inceput sa planga si eu la fel,..de emotie, de dor, de regret, de nostalgie, de teama…

Ma inundau sute de ganduri pe secunda. Imi aduceam aminte de orele impreuna, de lectii predate, de momentele traite in afara orelor de curs, ma gandeam daca am facut tot ce am putut pentru acel copil, daca as fi putut fi o invatatoare si mai buna, ma gandeam daca noua clasa o va trata bine, daca invatatoarea o va pretui, daca eu am reusit sa fiu suficient de aproape de ea, ma gandeam daca ne vom mai vedea vreodata si oare ochisorii prin care ea m-a vazut, cum m-au perceput. Imi treceau atatea ganduri si simteam cum vocea mea tremura si nu mai exista control asupra corpului meu. Pur si simplu plangeam fara sa mai pot ascunde asta.

Ceilalti copii se uitau mirati la mine, un baiat a afirmat ,,Frau, plange, ati vazut?”, altii chicoteau, unii isi stergeau timid lacrimile din coltul ochilor. O fetita cu spirit justitiar s-a hotarat sa imi ia apararea ,, Da, normal ca plange, ca si Frau are suflet si ne iubeste pe toti”, ,, Daaa!!! si tu daca ai pleca…si dupa tine ar plange!”, s-a gandit sa adauge alta eleva.

hugAm strans-o in brate si i-am spus ca o asteptam oricand cu drag la noi in clasa si ca ne bucuram sa ne viziteze daca are drum in Timisoara, ca a fost o colega minunata si ma bucur tare ca i-am fost invatatoare.
Nu am intervenit cu explicatii sau teorii, insa am inteles din nou ce inseamna puterea exemplului.
In secunda urmatoare s-au ridicat pe rand cu totii si au venit in fata sa o imbratiseze, asa cum o faceam eu. Randul 1, randul 2, randul 3 si treptat aproape toata clasa.
 Am stat in aceasta emotie cateva secunde, poate chiar minute.
,,-Hei, mai usor, ca riscam sa ajunga la Sibiu un sandvis, in loc sa ajunga teafara!” le-am zis glumet, stergandu-mi lacrimile.
,,-Ha,ha,ha…Frau, te facem si pe tine imediat sandvis, nu numai pe ea.” au adaugat elevii.
Am condus-o pana la poarta, apoi au venit copiii in clasa, iar una din eleve, imitandu-ma perfect, le-a spus celorlalti exact cuvintele pe care le-am zis intr-o ora de dezvoltare personala.
,, Nu e rusine sa iti arati sentimentele, arata ca esti sincer cu ceea ce simti. Ai nevoie de mult curaj pentru a-ti arata tristetea si supararea, iar Frau a fost tare curajoasa.”
Da, intr-adevar, asa le spuneam cand erau mai mici si unii mai sensibili plangeau. Incercam sa le arat ca plansul lor nu e ceva negativ si ca in mine, in noi, isi gasesc sprijin, suport, intelgere si acceptare.
Apoi, aceeasi fetita adresa ulterior clasei intrebarea ,, Cine mai e curajos sa recunoasca ca si el a plans sau ii venea sa planga?”.
A inceput sa se auda un murmur, se uitau in jur, si incetul cu incetul vedeam cum se ridica manutele lor. ,, Hai, recunoaste, si tie iti venea….!” se indemnau unii pe altii.
,,Da, asa este, e nevoie de curaj sa ne aratam ceea ce simtim si eu am fost trista ca M. a plecat de langa noi, la fel cum as fi daca oricare din voi ar pleca, dar v-as pastra mereu cu drag in sufletul meu si m-as bucura de timpul petrecut impreuna.” le-am spus elevilor.
,,Eu nici nu vreau sa imi imaginez cum ar fi o scoala fara tine.” mi-a zis R.
,,Da, mai stii cand ne-am vazut prima data? ” m-a intrebat M.
,,Cand am plecat din Bucuresti si eu am plans, ne-a confesat A. Credeam ca nu va fi bine la Timisoara, dar voi sunteti cea mai buna clasa.”
,,Ce bine ca mai suntem doi ani impreuna.” a spus A.
,,Doi ani??? Si dupa?” se uita cu ochii inlacrimati G.
Dupa ne luam la revedere, astept sa ma vizitati si sa va aduceti aminte cum au fost primele sute de zile la scoala.
Ne-am continuat orele, insa cu totii stiam ca lucrurile nu mai erau la fel. In noi erau cu siguranta schimbari, parca ne picurase un strop de intelepiune in suflet.

Povestea serilor inEDU

Acum 9 luni scriam următoarele rânduri:

Stiți cum e când ai un vis? Care se prinde tot mai tare de sufletul tau, care se ghemuiește acolo, se face comod și începe să ocupe tot mai multe camere din mintea ta? 

Mi-am dorit și am visat mult la ziua în care visul meu va prinde contur….și iată că momentul magic a ajuns. Suflu cu pulbere magice și praf de stele peste el și vă spun că Inițiativă în Educație este un vis frumos care a prins viață. 

Este mai mult decât un ONG, este mai mult decât un proiect ocazional, este modul prin care eu am ales să contribui la mediul educațional din țara noastră.

Privind în urma, nu îmi vine să cred cât de repede a trecut timpul.

Într-o zi călduroasă de august ieșisem la o cafea cu bunul meu prieten Cătălin Șipoș. Îi povesteam cu ochi mari de copil visător cum mi-ar plăcea să ajut toate acele învățătoare care sunt la început de carieră, cum mi-ar plăcea să facem schimb de informații, cunoștințe, să ne ajutăm reciproc, să ne susținem, să luptăm, să evoluăm împreună.

Îmi doream un <<împreună>> real și autentic, un cadru confortabil în care să ne relaxăm, să ne descărcăm și încărcăm cu energie în același timp. Iar Cătălin nu m-a întrebat ce mă oprește sau cât de mult cred în visul meu, nu m-a întrebat cât de greu mi-ar fi, de cât timp dispun și ce sacrificii vreau să fac.

El mi-a zis doar, bătând cu palma peste masă, ,, Hai să facem!” Și așa am pornit la drum. ,,Hai” , am răspuns atunci fără ezitare. Inspirația ne-a vizitat pe loc, iar în mai puțin de câteva ore, ideea noastră avea un nume ,,Serile inEDU”.

Ne-am dorit ca ,,Serile inEDU” să fie un eveniment dedicat profesorilor, celor care au semănat în sufletul nostru primele amintiri despre învățare și dezvoltare, care ne-au călăuzit ani la rând, care ne-au format, învățat și inspirat.

Apoi ne-am dat seama cât de necesară este în educație colaborarea și ne-am deschis porțile către părinți, studenți, inovatori și pasionați de educație. Am avut parte de atat de multe persoane speciale, invitatii deosebiti si cel mai frumos a fost sa simt cum se creeaza o mica comunitate.

Rolul Serilor InEDU este și acela de a aduce oamenii împreună. De a genera energie și motivație. Iar atunci când oameni cu același scop se întâlnesc, răsar idei, se crează entuziasm, care duc apoi la acțiune, iar acțiunea la schimbare.

Structura evenimentului inEDU este conturată de 4 cuvinte cheie: Informație, Inovație, Inspirație, Interacțiune care se împletesc, creând o nouă poveste la fiecare ediție.1

Ultima zi din luna mai aduce ediția finală din acest an școlar. Tema este una cu totul specială ,, Triunghiul educației-inside-outside”. Ne dorim să identificăm, ilustrăm, promovăm principiile pe care se bazează un sistem educațional ideal din perspectiva fiecărui actor implicat direct (părinte, profesor, elev), adică din interior dar și din exteriorul acestui triunghi, prin prisma celor ce oferă suport procesului educațional (specialiști, instituții, comunitate).afis

Cine va fi alături de noi? Reprezentant elevi:

Dragoș Chiriță, Președinte Consiliul Județean al Elevilor Timiș

Reprezentant parinti: Andreea Iager Tako, fondator Plai Festival, Owner Ambasada

Reprezentant profesori: Sorin Ionescu, director Colegiul Național Bănățean

Reprezenant ONG Pro Psiho: Alexandra Ardelean, proiect ,,Dascăli cu aptitudine”

Reprezentant Instituție Locală: Delia Craciun, Institutul Cultural Francez

Reprezentant Comunitate CheckOut: Simona Herczeg, Coordonator programului CHECK-OUTimisoara- Capitala Tineretului din Romania

Learning Innovator: Carmen Proteasa

Vă așteptăm la ultima ediție din acest an școlar!

Informații despre eveniment: https://www.facebook.com/events/237120203326153/

Înscrieri:https://docs.google.com/forms/d/1w86OSpXY88XajWMA4OuokORRWIn-nGsVxkLDfkSjKsI/viewform

Invățătorul, un munte de sare

himalayan-pink-salt

,,Cine esti tu? Ce esti tu? Plimbati-va si cautati in natura un obiect cu care va identificati. Incercati sa nu va ganditi prea mult si lasati lucrurile sa vina de la sine.” ne-a spus trainer-ul in timp ce participam saptamanile trecute la o formare dedicata invatatorilor.

lacra_mareZis si facut, am luat-o la pas in jurul cladirii in care se tinea cursul. Cautam o floare micuta si gingasa care sa ii semene unei lacramioare. Spre surprinderea mea, ascultandu-mi instinctul, m-am trezit ca tin in mana o piatra triunghiulara. Mintea mea nu-si putea explica alegerea facuta, dar sensul l-am gasit mai tarziu.

Am intrat in sala de clasa si am continuat exercitiul, care era facilitat de o colega. Regulile erau simple. Imi punea intrebari, eu raspundeam cu primul gand, iar ea nota raspunsurile.

Pentru minunata mea piatra gri trebuia sa gasesc simboluri, sa o intorcStone Cone (1) in diverse pozitii si sa ii spun colegei ce vad. La inceput parea destul de simplu. E o piramida, un munte, un deal, o bucata de lut, un aluat, un munte de sare. Lucrurile s-au complicat in momentul in care mi-a cerut sa gasesc calitati potrivite pentru fiecare simbol. Finalul exercitiului a fost de fapt cel care m-a pus pe ganduri, pentru ca atunci am realizat ca, pas cu pas, facusem trecerea de la perspectiva personala la cea de profesor.

Unul din scopurile formarii era de a ne identifica si clarifica cat mai bine rolul nostru ca dascali, de a deveni (mai) constienti de noi si de trairile noastre si de modul in care influentam copilasii zi de zi.

,, Cum esti tu ca invatator …?” ma intreba colega mea, luand pe rand toate raspunsurile anterioare (deal, lut, munte, etc.) si ma indemna sa reflectez la lucruri la care nu ma gandisem pana atunci.

Ultima metafora am impartasit-o grupului.

munte de sare

Eu, in rolul de invatator , sunt un munte de sare. Imaginati-va un munte. Cum priveste copilul catre un munte? Cum il vede? Cat de mare si puternic ii pare. Cum prin batranetea lor si modul de formare in decursul timpului, muntii si-au adunat intelepciunea si totodata isi pastreaza prospetimea. Un munte transmite forta, liniste si te provoaca. Te provoaca sa ii faci fata, sa iti depasesti limitele, sa il descoperi. Dar un munte de sare este cu atat mai special. Muntele de sare are toata forta unui munte si in acelasi timp o fragilitate aparte. Ma gandeam  la cristalizare, la stralucirea pe care sarea o poate avea si in timp ce vorbeam despre asta, simteam parca mirosul de sare. Noi ar trebui sa fim la fel de stralucitori.

Ati fost vreodata intr-o salina? Va amintiti de mirosul marii? Cunoasteti efectele terapeutice ale sarii?

Grupul imi oferea cadrul potrivit, plin de incredere si am continuat.

Eu, in rolul de invatator sunt un munte de sare, copiii ma absorb intru totul. Toate gesturile mele, toate vorbele, actiunile pe care le fac sunt interiorizate de ei. Sunt mai observat si mai ,,respirat” decat mi-as fi putut imagina. Responsabilitatea mea e foarte mare, pentru ca am datoria de a fi un munte de sare ,,curat”. Supararile mele, problemele personale, grijile nu fac altceva decat sa prafuiasca sarea pe care copiii o inhaleaza. Am posibilitatea de a-i ajuta, curata si vindeca, la fel cum are si sarea aceste proprietati. Pot sa ii ajut sa isi creasca stima de sine, sa le dezvolt creativitatea, sa ii invat respectul si integritatea, pot face atatea pentru ei, daca imi amintesc de rolul meu.

Nu am gandit niciodata asa despre cadrele didactice. Gasiseram cu totii noi perspective si dorinta de a fi cat mai buni pentru minunatele suflete care stau zilnic in fata noastra.

Proaspat intoarsa de la curs, mi-am facut un ritual inainte de a intra in clasa. Trag aer adanc in piept, zambesc si spun ,, Sunt un munte de sare pentru copiii mei”. Iar atunci cand simteam uneori ca lucrurile scapa de sub control in clasa si starea mea nu era pozitiva, imi aminteam de exercitiu, de faptul ca un munte de sare daruieste, iar rolul nostru este de a-i ajuta pe copii , de a le darui tot ce avem mai bun si mai frumos din fiinta noastra, de a fi un exemplu si cel mai curat munte de sare posbil.

Multumesc Luciana Pavel si Ligia Cremene pentru programul pe care il desfasurati. Discutiile cu voi m-au inspirat si ma inspira sa scot la suprafata ganduri, idei si cuvinte pe care le-am asternut cu drag in acest articol.

Cu siguranta exista o multime de metafore care  asteapta sa fie scrise.

,,Un invatator e …

un munte de sare”

Andrada Sorca

People of 2015

Si uite asa au aparut oameni minunati in viata mea. Oameni cu care am simtit ca evoluez, oameni cu care mi-am petrecut timpul, oameni care m-au conturat si inspirat, oameni la care tin.

Fragmentul de mai sus face parte din articolul despre anul 2015, un an care nu ar fi insemnat atat de multe, daca nu mi-ar fi adus asemenea oameni in viata mea. M-am trezit intr-o dimineata, acum vreo cateva zile, cu un zambet larg pe buze gandindu-ma cui ar trebui sa fiu recunoscatoare anul acesta.

Mereu am simtit ca familia imi este aproape. Mami, multumesc pentru sinceritatea cu care evolueaza relatia noastra, pentru toate discutiile infint de lungi pe care le purtam, multumesc pentru ca in vara aceasta mi-ai facut destainuiri puternice si mi-ai zis ce insemn eu pentru tine si cum este sa fii mama. Tati, iti multumesc ca ma inveti mereu sa fiu buna si inteleapta, ca imi spui si arati cat de importanta este iubirea. Stiu ca pot conta pe voi oricand, iar aceste cadouri sunt valabile pe viata, nu doar in perioada Craciunului. Multumesc bunicu x2, Ita, cea mai nebunatica matusa si Bita mea draga, strabunica mea pentru dragostea voastra.

Ancuta mea ( Anca Sorca), te cunosc de cel putin 10 ani, dar anul acesta ai intrat in familia noastra. Anca si Razvi, ma gandesc cu nostalgie la voi, la faptul ca s-ar putea ca 2015 sa fie ultimul an in care am locuit impreuna. Va multumesc pentru timpul frumos petrecut impreuna, pentru serile in care adormeam in patul vostru si pentru momentele in care imparteam dulciuri, probleme si povesti. Razvi, scrisoarea pe care mi-ai scris-o anul acesta ,, Imi doresc ca sora mea…”, a fost pentru mine cea mai mare dovada de a-ti exprima iubire si iti multumesc pentru asta. De asemenea stiu ca ma ironizez pentru ca multumesc foarte mult in general 🙂 si stiu ca ma vei ironiza si dupa acest articol, dar nu ma opresc din doua motive: 1. Tu nu ai facebook si nu citesti ce scriu 2. Pentru ca nu conteaza daca multumesc de 1000 de ori, este ceea ce simt eu fata de oamenii care mi-au fost alaturi in acest an.

Razvan ( Razvan Curcubata), tu ai avut un rol important pentru mine. Iti multumesc ca mi-ai fost alaturi, am simtit ca esti un om pe care ma pot baza. Intelepciunea ta a fost de foarte multe ori un etalon pentru mine si te apreciez foarte mult. Iar momentele prin care am trecut impreuna ne sunt lectii pentru o viata mai buna si mai fericita. Am incredere in asta! Stiu ca am avut si multe clipe grele si am ajuns sa ne cunoastem cele mai intunecate laturi, dar in ciuda acestor lucruri au ramas cele frumoase care ne leaga.

Reli ( Aurelia Bonchis), draga mea spulberatoare de mituri. M-ai invatat din nou sa am incredere in cineva, sa cred in prietenie, sa ma deschid.Iti multumesc pentru ca mi-ai aratat aceasta apropiere. Multumesc si pentru toate clipele pline de distractie pe care le-am petrecut impreuna.

Alex ( Alexandru Damaschin), discutiile pe care le-am purtat mi-au folosit tot anul si sunt sigura ca imi vor fi de folos si pe mai departe. Pastrez in suflet amintirea acelor zile in care stateam intinsi pe patura si ne uitam la cer, la nori, la frunzele de iarba. M-ai invatat sa observ, in mine si in jur. M-ai invatat sa ascult si sa imi aduc aminte de simturi. Sa stiu cum miros vara salcamii si aleile de tei, sa stiu ce gust au dudele si cum se simte pamantul sub picioarele goale. M-ai invatat sa imi aduc aminte ca aveam multe visuri peste care se asternuse praful. Desi ai stat doar cateva luni in Timisoara am simtit cumva ca una din misiunile tale a fost sa ma ajuti. Iti datorez asa de multe.  Multumesc, Alex!

Adelina ( Adelina Ardelean), prietena mea draga si frumoasa, cu un suflet brodat cu aur. Sunt atat de recunoscatoare ca ne-am apropiat in anul acesta. Stii cat de mult te apreciez! Iti multumesc pentru toate acele nopti cand faci magie din cuvintele mele si reusesti sa reprezinti vizual tot ce imi doresc. Ma bucur ca ai fost alaturi de mine in 2015 si sper ca 2016 sa consolideze relatia noastra.

Chrissi (Christina Kegel), es war so schon dich dieses Jahr zu sehen. Ich bin dir sehr dankbar fur die schone Zeit in Ludwigsburg und dafur, dass ich dich mein Leben lang als Freundin habe.Danke sehr! ps: Das tollste in diesem Jahr war immerwieder Briefe und Postkarten von dir zu bekommen. Danke, meine liebe C. :*

Iti multumesc Florina (Florina Onetiu) pentru discutia telefonica care m-a ajutat sa imi depasesc limitele si sa accept provocarea de a participa alaturi de tine in BIO-Camp. Nici nu iti poti da seama cat m-a ajutat acea experienta si ce multe am invatat de acolo.

Ebru and Esat, it was a dream to spend the summer with you. Thank you for the amazing time. Ebru, you are a great teacher, you taught me that love is above culture and religion and that lesson was so important for me. Thank you for all your love and respect. I am honored to be your friend and i am sure we will meet soon. I love you!

Maria, cred ca orice persoana care te cunoaste este incantat sa iti fie prietena. Esti un suflet asa sensibil si ma bucur ca ai reusit sa te deschizi in fata mea. Am avut parte de povesti frumoase, profunde, chiar daca au fost intr-un timp foarte scurt. Iar discutia de la focul de tabara din Cheia mi-a ramas in minte. Iti multumesc pentru tot!

Multumesc Cosmina pentru ca mi-ai vorbit asa de sincer si din suflet si pentru ca ai ales ca anul acesta sa lamurim si sa vindecam lucrurile dintre noi. A fost eliberator sa stiu ca ti-am zis cat m-a ranit gestul tau si ma bucur mult ca s-a rezolvat acest nod.

Draga Nono si draga Ovidiu…voi sunteti pentru mine dovada unei prietenii care rezista in timp. Nono anul acesta am senzatia ca te-am redescoperit. Am simtit pentru prima data ca tii la mine. Seara petrecuta in Bucuresti va ramane istorica si iti multumesc ca mi-ai fost alaturi in momente asa de grele. :))

Ovidiu, in relatia noastra am inteles ca timpul si locul nu pot fi bariere in gradul de apropiere dintre oameni. Fiecare discutie pe care am avut-o mi-a prins atat de bine. Unele au fost profunde, altele elucidante, iar unele au fost doar vaicareli si descarcari, dar iti multumesc ca ma pot baza oricand pe tine. Uneori ma mai certi, dar imi place si asta. Este ca o busola care ma ajuta sa vad calea. Stii ca tot ce simt pentru tine nu se rezuma la aceste randuri si ti-am spus de atatea ori cat de mult insemni pentru mine. Azi iti zic doar multumesc.

Matei, (Matei Popilian), poate te mira faptul ca amintesc de tine, insa iti datorez multe stari frumoase, zambete si lucruri placute. Iti multumesc pentru timpul pe care mi l-ai oferit in acest an, pentru intrebarile pe care ai stiut sa le adresezi, astfel incat sa ma faci sa ma gandesc diverse lucruri. Faptul ca m-am deschis asa de mult cu tine m-a ajutat sa ma deschid si in relatia cu ceilalti oameni. Thank you, my dear!

Aceasta postare nu ar fi completa fara Catalin,  Catalin Sipos, un cocktail de energie. Tu ai adus efervescenta in viata mea si m-ai facut sa trec la actiune. Toate acele lucruri despre care vorbeam m-ai pus sa le concretizez in actiuni. Mi-ai fost alaturi cand am simtit ca nu mai pot si nu mai vreau sa fac nimic si ai stiut de fiecare data sa ma asculti. M-ai intrebat care au fost mentorii mei in viata, de la cine am invatat atatea lucruri, ei bine, cred ca am avut parte de oameni grozavi. Pentru 2015 pot sa spun ca am invatat multe lucruri de la domnul Sipos. Finalul anului ne-a adus amandurora lectii. Ma bucur ca le-am depasit impreuna si ca , desi ne-au zguduit un pic, am ales sa facem relatia noastra mai puternica. Am incredere in tot ce urmeaza! Multumesc, esti un prieten de nadejde!

Ana ( Ana-Maria Radoi), cine ar fi crezut ca un om poate sa aduca atat de multe lucruri noi intr-un timp asa de scurt. Sa stii ca am fost coplesita cand mi-ai spus ca ai invatat lucruri de la mine, pentru ca si eu am invatat lucruri noi din relatia noastra. Iti multumesc pentru sinceritatea ta si pentru modul in care ne-am apropiat. Mi-ai adus constientizari  faine si zeci de clipe in care am ras impreuna. E o placere sa ne intalnim si am senzatia ca in anul ce urmeaza ne vom vedea si mai mult. Ana, iti multumesc pentru tot! You are a gift!

Si pe cand ma pregateam sa imi inchei anul, plina de recunostinta si coplesita de toate aceste experiente frumoase, a aparut in viata mea Batman. Care m-a purtat pe un taram SF si mi-a aratat noi parti frumoase ale vietii. I hope you won’t disappear!

Dragii mei, voi sunteti oamenii minunati care anul acesta mi-au adus atatea clipe de fericire. Privind in urma imi dau seama de ce anul 2015 a fost asa frumos.

Va multumesc din suflet pentru tot!

Slide1